Franța - Germania 0-1. Nemții, primii semifinaliști la CM 2014. Neuer a salvat calificarea la ultima fază

campionat mondial 2014**Franța - Germania 0-1.** Nemții, primii semifinaliști la CM 2014. Neuer a salvat calificarea la ultima fază

Germania este prima semifinalistă de la CM 2014, după ce vineri a trecut cu 1-0 de Franța, grație golului marcat de Mats Hummels, în al 13-lea minut de joc. În penultimul act al Cupei Mondiale, echipa antrenată de Joachim Low va juca împotriva câștigătoarei dintre Brazilia și Columbia (DETALII AICI).

Nemții sunt prezenți pentru a 13-a oară într-o semifinală de Cupă Mondială, competiție pe care a câștigat-o de 3 ori de-a lungul istoriei. Golul lui Hummels a fost decisiv vineri seară. Reușita nemților a venit după o lovitură liberă, paradoxal pentru Franța, care în primele 4 meciuri adunase 5 goluri marcate în urma fazelor fixe (unul din penalty, 3 după cornere și unul după o lovitură liberă), cele mai multe din întregul turneu.

Benzema a fost principala amenințare pentru apărarea germană și a dat tonul ocaziilor în minutul 7, când voleul său cu latul, din interiorul careului, a trecut la mică distanță de bara lui Neuer. A urmat golul lui Mats Hummels, la prima minge expediată pe spațiul vreuneia dintre cele două porți (12), după care francezii au început cursa pentru egalare. Lui Benzema i-au aparținut toate ocaziile, dar fie blocajele excelente ale aceluiași Hummels (34, 42), fie plasamentul bun al lui Neuer, au făcut ca încercările sale să fie sortite eșecului, iar nemții au intrat în avantaj la pauză.

"Cocoșii galici" au ieșit mai hotărâți de la cabine și au ținut mai mult de minge, împingând jocul mai mult către poarta lui Neuer, însă au pătruns cu greu în careul aglomerat de apărarea gândită de Joachim Low. Au avut incursiuni periculoase, dar prima ocazie importantă din repriza secundă a venit abia în minutul 60, la o lovitură de cap a lui Varane, la capătul unei centrări dintr-un corner de pe stânga, dar Neuer, din nou bine plasat, a prins mingea din drumul către vinclu. Șansele mari le-au aparținut tot "panzerelor", care au amenințat prin contraatacuri rapide și un pressing agresiv, care putea da roade în minutul 69, când Muller a trimis pe lângă poartă cu un șut-centrare de pe dreapta. Benzema a mai avut un șut blocat (76), iar Neuer a boxat un șut trimis din unghi de Matuidi (77), înainte ca Muller și Schurrle să semneze ratarea meciului: primul a luftat la centrarea trimisă pe jos de Ozil, iar al doilea a șutat în picioarele portarului Lloris (82). Varane a blocat și el un șut al lui Schurrle, receptat în plex (87), iar forcingul francez de pe final putea aduce prelungiri pe Maracana. Benzema a pătruns în careu după un un-doi cu un coleg din atac și a șutat din unghi, dar Neuer a întins un braț salvator și a reușit să respingă la ultima fază, păstrându-și echipa în avantaj și asigurându-i prezența în semifinalele CM 2014.

A fost prima întâlnire la un Campionat Mondial între cele două reprezentative, după o pauză de 28 de ani. Ultima dată au jucat una împotriva celeilalte la CM 1986, în faza semifinalelor. Nemții au câștigat cu 2-0, dar au pierdut finala cu Argentina cu 2-3. Cu 4 ani în urmă, se întâlniseră tot în penultimul act și tot Germania se calificase, după loviturile de departajase. La finalul primelor 90 de minute, scorul era 1-1. Francezii au dat două goluri rapide în prima repriză de prelungiri, dar pe finalul meciului nemții au reușit să egaleze și să trimită meciul la penalty-uri, acolo unde au învins.

PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport

LIVE TEXT

Min. 90+4: Fluier final: Franța - Germania 0-1. Nemții sunt primii semifinaliști și vor juca împotriva câștigătoarei dintre Brazilia și Columbia

Min. 90+3: Ocazie de zile mari pentru Franța! Benzema a pătruns în careu după un un-doi cu un coleg și a ajuns în poziție de șut, dar reflexul lui Manuel Neuer a păstrat avantajul Germaniei pe tabela de marcaj

Min. 90: De la margine se arată patru minute de prelungire

Min. 90: Schimbare la Germania: iese Kroos și intră Kramer

Min. 89: Francezii nu pot ține mingea pe acest final de meci, pentru a forța egalarea

Min. 87: Încă o ocazie mare pentru Germania! Muller a urcat pe dreapta și a scos pentru șutul lui Schurrle, dar nouarul "panzerelor" a trimis puternic în plexul lui Varane, care a căzut la pământ, dar și-a salvat echipa de la primirea unui gol

Min. 84: Modificare și la Franța: iese Valbuena și intră Giroud

Min. 83: Schimbare la Germania: iese Mesut Ozil și intră Mario Gotze

Min. 82: Ocazie imensă pentru Germania! Ozil a fost lansat la limita offside-ului în jumătatea de tern a Franței, a urcat pe stânga și a trimis pe jos în careu, acolo unde așteptau Muller și Schurrle. Primul a luftat, iar al doilea a primit liber, dar șutul său cu stângul, pe jos, a fost scos cu piciorul de portarul Hugo Lloris

Min. 80:     Cartonaș galben pentru Schweinsteiger, după un fault asupra lui Griezmann

Min. 77: Încă o șansă de gol pentru "Les Bleus"! Matuidi a primit lângă bara stângă o centrare lungă, a preluat și a șutat puternic de lângă un adversarm, dar din nou pe direcția lui Neuer, care a boxat și a îndepărtat pericolul

Min. 76: Ocazie pentru Franța! Benzema a primit o centrare de pe dreapta, își întoarce un adversar, dar șutul său e blocat

Min. 75: Germanii pătrund în careu prin Muller, care a încercat să întoarcă pentru Ozil, dar un apărător al Franței a intervenit excelent și i-a trimis lui Lloris, care a îndepărtat balonul

Min. 72: Schimbare la Franța: iese Cabaye și intră Remy

Min. 69: Ocazie pentru Germania! Nemții recuperează o minge în jumătatea de teren a Franței și l-au deschis pe Muller pe dreapta. Golgheterul Germaniei a pătruns în careu și a trimis un șut-centrare către colțul lung, dar mingea a trecut pe lângă poartă

Min. 69: Prima schimbare a meciului: iese Miroslav Klose și intră Andre Schurrle

Min. 60: Ocazie pentru Franța! Varane a reluat cu capul centrarea venită din corner, dar Neuer a fost atent și a prins balonul din drumul către vinclu

Min. 60: Matuidi a urcat foarte bine pe stânga, a pătruns în careu, dar centrarea sa, care îl viza pe Benzema, aflat liber la colțul lung, a fost respinsă în corner de nemți

Min. 55:     Cartonaș galben pentru Sami Khedira, primul avertizat al serii

Min. 54: Combinații rapide ale germanilor, care au o perioadă bună de joc, însă apărarea franceză rezolvă centrarea trimisă pe jos de Lahm

Min. 50: Echipa lui Deschamps continuă să domine începutul de repriză secundă, rămânând în posesie în jumătatea de teren a germanilor. Matuidi a pătruns în careu, dar a scăpat mingea în afara terenului

Min. 48: Francezii cer și ei penalty, la o intervenție a lui Schweinsteiger asupra lui Griezmann, dar arbitrul lasă din nou jocul să continue

Min. 46: Începutul reprizei secunde

Min. 41+1: Pauză pe Maracana, acolo unde Germania conduce cu 1-0 în fața Franței, în primul sfert de finală de la CM 2014

Min. 44: Ocazie pentru Franța! Benzema a primit o pasă lungă în flancul stâng, a preluat excelent și a pătruns în careu, apoi a driblat un adversar și a șutat la poartă, dar pe centrul ei, acolo unde aștepta Neuer, care a prins cu siguranță

Min. 42: Încă o șansă mare de gol pentru Franța! Benzema a reluat cu capul o centrare superbă de pe stânga, însă mingea a fost blocată de Hummels. Francezii au cerut penalty, dar autorul golului german a fost lovit de minge în abdomen

Min. 37: Pasă foarte bună a lui Kroos pentru Klose, în careul francez. Atacantul Germaniei s-a întors cu fața la poartă și își pregătise șutul, dar Debuchy a venit bine și a respins. Balonul l-a lovit în obraz și pe Khedira, înainte de a părăsi careul, iar jocul este oprit pentru câteva momente, pentru ca mijlocașul lui Real Madrid să fie scos în afara terenului pentru îngrijiri

Min. 34: Ocazie imensă pentru Franța! Griezmann a centrat bine de pe dreapta, pentru Valbuena, care a preluat și a tras către colțul lung, dar Neuer a intervenit și a respins chiar în fața lui Benzema. Decarul a fost surpins, dar a reușit să șuteze cu stângul, în coapsa lui Hummels, care a scos în corner

Min. 30: Din nou pericol în careul francez, la o centrare de lângă careu, dar de această dată de pe dreapta. Mingea a fost respinsă cu greu în corner de apărătorii

Min. 27: Matuidi a încercat să îl angajeze pe Griezmann cu o minge peste fundașii Germaniei, dar a trimis puțin prea puternic, iar Neuer a ajuns mai repede la minge și a prins cu siguranță

Min. 25: Muller primește și el o minge printre apărătorii francezi, dar Evra a reușit să îi ia fața și a protejat pentru Lloris

Min. 24: Germanii cer penalty, la o ținere de tricou a lui Debuchy asupra lui Klose

Min. 17: Francezii încearcă să revină rapid și au câteva momente de presiune în jumătatea de teren a nemților, dar echipa lui Joachim Low se descurcă foarte bine, deocamdată

Min. 13: GOOOOL Germania! Mats Hummels deschide scorul cu o lovitură năprasnică de cap, dintr-o centrare venită dintr-o lovitură liberă care a fost executată de Kroos, de pe stânga. Varane nu a reușit să îl țină pe Hummels, care a reușit să trimită cu capul de la circa 8 metri, iar mingea a lovit și transversala, înainte de a scutura plasa porții lui Lloris

VIDEO 3D: Golul lui Mats Hummels în Franța - Germania 0-1

Min. 10: Două centrări trimise pe jos de francezi la faze consecutive, dar apărătorii germani au fost de fiecare dată primii la balon, chiar dacă mingile trimis de adversari au fost foarte periculoase

Min. 7: Ocazie mare pentru Franța!

Min. 3: Germania are primul atac mai "legat al meciului" centrarea lui Lahm este respinsă până la marginea careului, acolo unde aștepta Kroos, dar șutul acestuia, din cădere, a fost blocat de un apărător francez

Min. 1: Fuier de start al meciului dintre Franța și Germania, din primul sfert de finală de la Campionatul Mondial din 2014

<span style=ECHIPELE DE START

Franţa (4-2-3-1): Lloris (c) - Debuchy, Varane, Sakho, Evra - Cabaye, Matuidi - Valbuena, Pogba, Griezmann - Benzema;
Rezerve: Ruffier, Landreau - Cabella, Giroud, Mavuba, Mangala, Sagna, Digne, Sissoko, Remy, Koscielny, Schneiderlin;

Selecţioner: Didier Deschamps;

Germania (4-2-3-1): Neuer - Lahm, Boateng, Hummels, Howedes - Khedira, Schweinsteiger - Ozil, Kroos, Muller - Klose;
Rezerve: Zieler, Weidenfeller - Grosskreutz, Ginter, Schurrle, Podolski, Draxler, Durm, Mertesacker, Gotze, Kramer, Mustafi (accidentat);

Selecţioner: Joachim Low.

Francezii n-au uitat nici acum semifinala din 1982. După ce au condus cu 3-1 în prelungiri, "albaștrii" au fost egalați, pierzând finalmente la loviturile de departajare. În aceeași întâlnire portarul Schumacher  a avut o intrare extrem de dură asupra lui Patrick Battiston. Peste patru ani, tot Germania a oprit drumul Franţei, în semifinale, printr-o victorie cu 2-0 în Mexic.

De la ultimul titlu mondial al Germaniei au trecut 24 de ani, dar nemții au jucat cel puţin semifinale la ultimele trei ediţii ale competiţiei, iar în 2002 au pierdut ultimul act în faţa Braziliei, având un bilanţ de două medalii de bronz şi una de argint. Selecţionerul german are probleme mari, mai mulţi jucători acuzând simptome ale unei răceli. Shkodran Mustafi este indisponibil pentru restul competiţiei, Lukas Podolski nu s-a antrenat nici el în ultimele zile, astfel că nu este exclusă titularizarea lui Andre Schuerrle, autorul unui gol contra Algeriei.

Источник – DIGIsport

ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

• за год
• за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑