Orheienii de la Milsami au ieşit victorioşi de la meciul contra FC Costuleni



09 августа 2014

 

Milsami Orhei a obţinut prima victorie din această ediţie a Diviziei Naţionale. Echipa antrenată de Iurie Osipenco a învins pe teren propriu FC Costuleni cu scorul de 3-0. Gazdele au deschis scorul în minutul 25, prin Romeo Surdu.

"Am obţinut o victorie meritată. Am avut un început mai slab de campionat, dar avem o echipă care încă se formează. Sperăm în continuare la cupele europene", a comentat Surdu.

Milsami şi-a dublat avantajul peste 12 minute, după un gol de excepţie înscris de Gheorghe Andronic.

Karlo Belak a stabilit rezultatul final în minutul 63, reuşind un gol senzaţional, după o execuţie de zile mari.

"Am avut nevoie foarte mult de această victorie pentru ca să putem merge în continuare cu capul sus", a spus antrenorul Milsami, Iurie Osipenco.

"Echipa mea a făcut multe greşeli din cauza cărora am primit două goluri. După asta adversarul a prins aripi şi a început să aibă mai multă încredere", a venit explicaţia lui Laurenţiu Tudor, antrenorul costulenenilor.

Într-un alt meci, FC Tiraspol a învins în deplasarea Zarea Bălţi cu 1-0. Singurul gol a fost marcat de Alexandru Grosu. Saxan a obţinut prima sa victorie în Divizia Naţională după ce a învins Dinamo Auto cu scorul de 3-0.

Etapa a treia se va încheia duminică cu două supermeciuri. Campioana Sheriff se va duela pe teren propriu cu Dacia, iar Zimbru Chişinău se va confrunta cu Veris.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑