Germania din nou CAMPIOANĂ după 24 de ani! Angela Merkel a salutat primul şi unicul gol al nemţilor în picioare



FOTO: gstatic.com

După cele două reprize fără rezultat, Mario Götze a devenit vedeta acestei seri în minutul 113 marcând primul şi unicul gol din finala acestui Campionat. Angela Merkel a salutat golul nemţilor în picioare. Victoria de pe Maracana înscrie o nouă filă importantă atât în istoria naţionalei Germaniei, cât şi a fotbalului european. Germania recucereşte titlul după 24 de ani de pauză şi ajunge prima echipă europeană care câştigă Mondialul în afara continentului. 

Finala Mondialului 2014 s-a încheiat fără nici un gol marcat. Ultima finală încheiată cu acelaşi scor 0-0 a avut loc în 1994, iar marele duel a fost dat între Brazilia şi Italia la Mondialul de pe continentul american.

Au urmat prelungirile unde numărul 19 al Germaniei a reuşit după mai multe ratări să marcheze un gol salutat cu mare entuziasm de fanii europenilor. Meciul care a pus capăt acestui turneu s-a încheiat în minutul 122 cu scorul 1-0 în favoarea nemţilor.

Aceasta a fost cea de-a treia întâlnire dintre Germania şi Argentina în finală. În 1986, sud-americanii s-au impus cu 3-2, iar în 1990, nemţii s-au revanşat şi au învins cu 1-0, reuşind să înscrie golul din penalty, în minutul 85.

La ultimul Mondial, cel din 2010, cele două naţionale s-au întâlnit în faza sferturilor. Germania a învins atunci cu un categoric 4-0, prin golurile marcate de Thomas Muller, Arne Friedrich şi o dublă a lui Miroslav Klose.

În optimile de finală, Germania s-a duelat cu Brazilia, bătând gazda Mondialului cu un scor record în acest turneu de 7-1. 

Acesta este al patrulea titlul mondial câştigat de naţionala Germaniei. Primele trei au fost cucerite la Mondialele din 1954, 1974 şi 1990. Aceasta este a doua înfrângere suferită de argentinieni în faţa naţionalei Germaniei, în aceiaşi fază a Mondialului. 

 width=

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑