Alexe nu mai este căpitan la Dinamo. Rednic a decis cine va fi noul șef din teren. Al doilea străin din istorie

**VIDEO** Alexe nu mai este căpitan la Dinamo. Rednic a decis cine va fi noul șef din teren. Al doilea străin din istorie

VIDEO ASA Târgu Mureș - Dinamo 0-0. Roș-albii au debutat în noul sezon al Ligii 1 cu o remiză pe terenul vicecampioanei. Chiar dacă nu au câștigat, oficialii bucureștenilor s-au declarat mulțumiți de rezultat, dar mai ales de prestația unora dintre jucători, mai ales dintre cei nou-sosiți. În schimb, Marius Alexe a dezamăgit, astfel că Rednic a luat o măsură drastică.

Tehnicianul roș-albilor, Mircea Rednic, a decis ca Marius Alexe să nu mai fie căpitanul echipei. Alexe este mai mult cu gândul la un transfer în străinătate, fapt sesizat și de antrenor.

”Situația mea este neclară. Se vorbește despre o plecare a mea. Nu vreau să vorbesc despre asta", a spus Alexe după meciul de la Târgu Mureș.

Și Dinu Gheorghe, președintele roș-albilor, a vorbit despre plecarea lui Alexe, care este dorit de turcii de la Karabukspor.

”Jucătorul vrea să plece, am fixat o sumă de transfer de 200.000 de euro, suntem Dinamo, totuși, nu putem fi tratați așa oricum de orice club”, a spus Dinu ”Vamă”.

Unul dintre fotbaliștii care au impresionat la primul meci în tricoul roș-albilor a fost Aliosa Vojnovic (29 de ani). Mijlocașul croat, care a fost integralist, s-a mișcat foarte bine, a pus presiune pe flancul drept și nu a făcut deloc rabat de la efort.

”E greu de judecat un jucător după nici trei săptămâni de când a venit la echipă. Dar cred că Alioșa (n.r. - Vojnovic), Miha (n.r. - Mevlja) și Cerni (n.r. - Cerniauskas) au avut un debut bun, promițător. Ei pot juca însă mult mai bine ca la Târgu Mureș, mai ales că nu sunt pregătiți 100% fizic”, a spus Rednic la întâlnirea cu jurnaliștii.

Dinamo - CSU Craiova, unul dintre cele mai tari meciuri ale etapei a doua din Liga 1, este programat vineri, 17 iulie, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit și pe digisport.ro, precum și pe m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.

Fazele VIDEO vor putea fi urmărite, într-un format LIVE VIDEO&TEXT, pe digisport.ro, precum și pe digisport.ro.

Atitudinea croatului, care a atras atenția și datorită lookului său - are o barbă impresionantă -, l-a mulțumit și pe Mircea Rednic. Antrenorul a decis ca Vojnovic să fie noul căpitan al roș-albilor, chiar de la meciul cu CSU Craiova, care se va disputa vineri în ”Ștefan cel Mare”.

”Va fi al doilea căpitan străin al lui Dinamo, după Demolari. Eu cred că merită, pentru că este un jucător care se implică. Mi-a plăcut atitudinea lui și după meci, are experiență și cred că merită să fie căpitanul lui Dinamo.

Mă bucur că arată a jucător fioros, avem nevoie de ala ceva. Are o agresivitate pozitivă. Eu am decis asta și sunt sigur că va fi onorat de decizia asta”, a mai spus antrenorul.

Folosit în banda dreaptă contra celor de la ASA, Vojnovic are șanse însă ca vineri, contra oltenilor, să joace rolul vârfului autentic.

”Aliosa este un jucător polivalent. A jucat extremă cu ASA, dar să nu vă speriați dacă-l veți vedea atacant contra celor de la Craiova”, a conchis Mircea Rednic.

După ce <a href=a spus că nu are nevoie de Țucudean la echipă, în condițiile în care suferă la capitolul atacanți, Rednic se vede nevoit să apeleze la soluțiile din lot iar croatul pare una dintre acestea.

Источник – DIGIsport

ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

• за год
• за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑