Premieră! Real Madrid şi San Lorenzo vor juca finala Campionatului Mondial al cluburilor



018 декабря 2014
Foto: wallpaperscraft.com

Real Madrid şi San Lorenzo vor juca pentru prima dată finala Campionatului Mondial al cluburilor. Galacticii sunt consideraţi principalii favoriţi ai acestui turneu, după ce sunt neînvinşi din luna septembrie.

San Lorenzo, deținătoarea Copei Libertadores, s-a calificat în finala Campionatului Mondial al Cluburilor. Echipa argentiniană a învins cu 2-1 formaţia neozeelandeză Auckland City, însă a avut nevoie de prelungiri pentru a-şi asigura accesul în ultimul act.

La finalul timpului regulamentar scorul a fost egal, iar San Lorenzo a marcat golul victoriei în minutul 93 prin Matos, care a înscris cel mai rapid gol din prelungirile unui meci din istoria Mondialului Cluburilor.

San Lorenzo va juca în finală cu Real Madrid, sâmbătă, la Marrakech. Cele două formaţii nu au câştigat niciodată Mondialul Cluburilor.

Finala de pe 20 decembrie va fi cel de-al 54-lea duel dintre o echipa din Europa şi una din America de Sud în finala Campionatului Mondial al Cluburilor sau Cupa Intercontinentală.

Formaţiile europene au câştigat de 27 de ori trofeul, iar cele sud-americane 26 de ori.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑