Chipciu: ”Nu mă dau rățoi după un gol și o pasă de gol! Sperăm să mai luăm titlul și Cupa României”



 

**VIDEO** Chipciu: ”Nu mă dau rățoi după un gol și o pasă de gol! Sperăm să mai luăm titlul și Cupa României”

VIDEO Steaua - Pandurii 3-0. Roș-albaștrii și-au trecut în cont primul trofeu al sezonului, Cupa Ligii, după un meci în care Alexandru Chipciu a fost determinant. ”Șeptarul” campionilor a marcat un gol și a dat o pasă de gol, motiv pentru el, la final, de a-i ataca pe cei care l-au criticat după evoluțiile mai puțin bune din acest sezon.

Chipciu a explicat, la flash-interviul pe care l-a acordat imediat după decernarea trofeului, de ce nu s-a bucurat foarte tare după golul marcat în minutul 57.

”Orice trofeu aduce o bucurie frumoasă, mai ales după festivitatea de după. Cred că și Gerrard ar fi fost invidios de acest show la retragerea lui. 

Nu vreau să mă bucur acum, să fiu extaziat la maximum, să mă arunc în tribună. Golul acesta a venit după multă frustrare, adunată de-a lungul atâtor critici. Nu mă dau eu rățoi după gol și după pasa de gol, las totul în seama specialiștilor.

Mai multe goluri nu dau eu într-un sezon, 8-9 goluri acolo este media, și chiar aș vrea ca oamenii pe care-i aveți în studio, mai ales cei de la Digi Sport, oameni de calitate, Ilie Dumitrescu, care știe foarte mult fotbal, domnul Gabi Balint, să-mi spuneți ce înseamnă un sezon slab la mine.

Am câștigat un trofeu, sperăm acum să mai câștigăm titlul și Cupa României”, a spus Chipciu.

Mijlocașul de bandă, care a evoluat în prima repriză pe dreapta și în a doua pe stânga, a spus că lumea și-a format o percepție greșită față de persoana sa.

”Mereu vreau să arăt totul pe teren, nu trebuie să mă gândesc la altceva când joc. Chiar dacă lumea mă consideră figurant, eu nu sunt așa, vreau doar să joc mereu cât mai bine, sufletul meu este pentru Steaua, o echipă pe care o iubesc”.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑