GALERIE FOTO Marica, primit ca o adevărată vedetă la Konya: ”Nu m-au mai lăsat să plec!”



**GALERIE FOTO** Marica, primit ca o adevărată vedetă la Konya: ”Nu m-au mai lăsat să plec!”

Ciprian Marica (29 de ani) a semnat un contract cu turcii de la Konyaspor valabil două sezoane și a pus astfel punct speculațiilor care-l dădeau ca posibil transfer șa Steaua în această vară.

De acum este clar. Ciprian Marica va fi coleg la Konyaspor cu Gabi Torje. Internaționalul român, care inițial a negat oferta turcilor, a ajuns la Konya și a semnat contractul, care va fi valabil două sezoane.

”Am ajuns la Konya să văd despre ce este vorba, să discutăm despre oferta lor. Mi-au spus că nu mă mai lasă să plec. Eu, acem ce să fac?”, a postat Marica, pe un cont de socializare, duminică, 20 iulie.

La Konya, acolo unde a ajuns din România cu un avuion privat, Marica a avut parte de o primire demnă cu a marilor fotbaliști ai lumii.

Imediat cum a trecut de zona de control a pașapoartelor, Marica a fost întâmpinat de mai mulți fani ai grupării din Turcia, care i-au pus imediat în jurul gâtului o eșarfă în culorile echipei, i-au oferit flori, dar au făcut și o atmosferă senzațională cu fumigene și torțe la ieșirea din aeroport, care l-au lăsat fără replică pe vârful naționalei.

”Nu mă așteptam la o primire atât de fastuoasă din partea fanilor turci. Pur și simplu, am rămas fără replică.

Cel mai important obiectiv al meu este să particip cu echipa în grupele Cupei UEFA, acolo unde sperăm să avem un parcurs cât mai lung”, a spus Marica pentru haberciniz.biz, care-l consideră pe Ciprian Andrei cel mai faimos fotbalist din România.

 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑