Atletico Madrid – Getafe 2-0. Prima victorie în campionat după o lună



 

**Atletico Madrid – Getafe 2-0.** Prima victorie în campionat după o lună

Calificată în sferturile UEFA Champions League, Atletico Madrid a câștigat și în campionat. După trei remize consecutive în La Liga, formația lui Diego Simeone a învins cu 2-0 pe teren propriu pe Getafe și rămâne la un punct distanță de locul 3, ocupat de Valencia.

Gazdele au deschis scorul repede, în minutul 3, când Koke a centrat perfect pentru golul lui Fernando Torres. A fost prima reuşită a lui El Nino în campionat de la revenirea la Atletico.

Băieţii lui Simeone își puteau dubla avantajul, dar Getafe a avut în două rânduri noroc la șutul lui Koke. Bara s-a opus golului, apoi, din Guaita, balonul nu a ajuns în poartă.

Oaspeții puteau înscrie pe contraatac, însă Oblak l-a blocat pe Alvaro Vazquez.

La cealaltă poartă, Gimenez a trecut și el pe lângă gol, dar Lacen a respins în ultimul moment.

Totuși, Atletico a marcat pentru a doua oară în finalul primei reprize, când Tiago a fructificat devierea lui Raul Jimenez. Astfel, mijlocașul portughez a înscris pentru a cincea oară în acest sezon.

Getafe a încercat să revină în meci în partea secundă, dar Oblak a respins șutul lui Escudero.

Ultima ocazie a aparţinut gazdelor și a fost irosită de Tiago.

S-a terminat 2-0, iar Atletico a obținut primul succes în campionat după o pauză de o lună.

Atletico: Oblak - Juanfran, Gimenez, Godin, J. Gamez - Turan (M. Suarez 90+3), Gabi, Tiago, Koke - Jimenez (Griezmann 64), Torres (Cani 90+2)

Antrenor: Diego Simeone

Getafe: Guaita - Vigaray, Naldo, Velazquez, S. Escudero - Diego Castro, Lacen - Pedro Leon (Diawara 79), P. Sarabia, Hinestroza (Yoda 72, A. Felip 83) - Alvaro Vazquez

Antrenor: Pablo Franco

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑