Prima tenismenă din Marea Britanie care în ultimii 32 de ani s-a calificat în sferturi la Australian Open



 

Johanna Konta a devenit prima tenismenă din Marea Britanie din ultimii 32 de ani care s-a calificat în sferturi la Australian Open. Ea a eliminat-o surprinzător pe rusoaica Ekaterina Makarova.  

Johanna Konta își continuă evoluţia excelentă la Australian Open. Tenismena din Marea Britanie, care a eliminat-o pe Venus Williams în prima rundă, a ajuns în sferturile competiţiei.

Konta a învins-o în optimi pe Ekaterina Makarova. Rusoaica a câştigat primul set cu 6-4, dar Konta a revenit incredibil și a câștigat următoarele două seturi, cu 6-4 și 8-6.

Johanna Konta a devenit prima tenismenă din Marea Britanie din ultimii 32 de ani care s-a calificat în sferturi la Australian Open.

În faza următoare a turneului, aceasta se va duela cu o altă revelație a competiției, Shuai Zhang. Chinezoaica care a venit din calificări și a eliminat-o în prima rundă pe Simona Halep a trecut în optimi de americanca Madyson Keys.

Zhang, locul 133 mondial, s-a impus în trei seturi, scor 3-6 6-3 6-3, și a obținut cea mai importantă performanță din carieră.

Într-un alt sfert se vor întâlni Victoria Azarenka şi Angelique Kerber. Tenismena din Belarus, care a câştigat de două ori acest turneu, s-a impus cu 6-2, 6-4 în faţa Barborei Strycova.

Adversara lui Azarenka, Angelique Kerber nu a avut emoţii în meciul din optimile de finală.

Nemţoaica a învins-o cu scorul de 6-4, 6-4 pe conaţionala sa, Annika Beck.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑