OFICIAL Valerii Moraru este noul acționar majoritar al Rapidului. Detaliile tranzacției din Giulești



**OFICIAL** Valerii Moraru este noul acționar majoritar al Rapidului. Detaliile tranzacției din Giulești

După o perioadă mai mult de de tranziție, în care echipa de fotbal a fost condusă de Adrian Zamfir și de Nicolae Cristescu, Rapid are începând de azi un nou acționar majoritar, Valerii Moraru.

Rapid, unul dintre cele mai galonate cluburi din întreaga istorie a sportului românesc, intră într-o nouă eră a existenței sale. La capătul mai multor zile și nopți de negocieri continue, Valerii Moraru, omul de afaceri din Republica Moldova, a devenit noul șef al echipei de fotbal.

Din momentul în care ar semna actele, afaceristul din domeniul apelor minerale s-a angajat ca în următoarea săptămână să vireze 500.000 de euro în cont, pentru a se achita cele mai presante datorii. Moraru i-a câştigat de partea sa pe cei patru suporteri-acţionari, care încă din momentul în care au preluat acţiunile de la Adrian Zamfir au anunţat că le vor ceda celui care îi convinge că va putea susţine clubul. Iar Moraru pare să-i fi câştigat de partea lui la întâlnirea de zilele trecute!

Numai că Zamfir continuă să întârzie semnarea noilor documente, din cauza precontractului semnat cu Angelo Massone, la data de 15 iulie.

Cei 4 acționari care dețin 80% din acțiuni au decis să îi cedeze acțiunile lui Moraru pentru a finaliza mai repede preluarea Rapidului. Iar dacă Zamfir nu se va ține de cuvânt și va alege să păstreze cele 20% din acțiuni, el oricum nu va avea un cuvânt suficient de puternic de spus, ținând cont că restul de 80% ajung la Moraru, care e majoritar.

Mai mult, fanii au hotărât ca fiecare dintre ei să păstreze simbolic câte o acțiune, până în momentul în care se finalizează tot, astfel că la orice decizie majoră care se ia, ei ar trebui să fie chemați, să fie înștiințați.

Cele 20% din acțiuni pe care Zamfir nu le-a cedat sunt împărțite astfel: 14% soției sale și câte 3% la doi apropiați. Valerii Moraru a refuzat să semneze cu apropiații lui Zamfir pentru preluarea întregului pachet de acțiuni, astfel că i-a cerut acestuia să le repună pe numele său, pentru a putea finaliza tranzacția.

Nicolae Cristescu, care joi nu a putut veni la discuții pentru a ceda creanțele pe care le are, a afirmat că nu se pune problema ca viitorul Rapidului să fie blocat de către el și că va ceda oricând partea sa noului patron care va încerca să ajute Rapidul.

Nici Angelo Massone nu va rămâne indiferent la toate aceste acțiuni. Italianul a emis un comunicat de presă, în care amenință cu represalii împotriva celor care vor semna actele de cedare a acțiunilor echipei către Valerii Moraru (DETALII AICI).

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑