Wesley nu vrea să plece de la CSMS Iași. "A refuzat termenii rezilierii"



026 декабря 2014

 

**VIDEO** Wesley nu vrea să plece de la CSMS Iași.

CSMS Iași a terminat turul campionatului pe locul 16, cu doar 12 puncte acumulate în 17 etape, asta deși în vară moldovenii l-au adus pe cel mai bun stranier din istoria Ligii 1.

Brazilianul Wesley Lopes (34 de ani) a fost însă doar o umbră a jucătorului care marca pe bandă rulantă la FC Vaslui și gruparea din Copou vrea acum să renunțe la serviciile sale.

"Am incercat să aducem jucători cu experiență în Liga 1 și jucători care să revină în Liga 1 cum a fost cazul lui Wesley. Din păcate nu am făcut alegerile cele mai bune de data aceasta. Ne așteptam la mai mult de la Wesley. Sigur el a venit și după o perioadă în care a stat foarte mult. În Columbia s-a terminat campionatul în mai și noi l-am adus în august. S-a văzut că nu e pregătit, cu un surplus de kilograme, dar am crezut că e un jucător profesionist și se va pune pe picioare" a declarat Florin Prunea.

Președintele moldovenilor e convins că brazilianul ar fi avut alt randament dacă nu s-ar fi accidentat după duelul cu Rapid. CSMS Iași s-a impus atunci în Giulești cu 1-0, singurul gol al întâlnirii fiind marcat chiar de Wesley, din penalty. Sud-americanul a prins doar 8 meciuri în Liga 1 pentru formația din Copou.

"Accidentarea de după meciul din Giulești a contat foarte mult. El revenise fizic și asta se vedea, dar a doua zi la anternament a făcut entorsă de gradul 3 și lucrurile s-au compliat din nou. Această accidentare a fost cea care a pus capac" a mai spus Prunea.

Ieșenii au însă o problemă. I-au propus rezilierea contractului sud-americanului de 34 de ani însă s-au lovit de refuzul jucătorului care a marcat doar 3 goluri de la revenirea în campionatul României.

"Am avut o discuție cu el și i-am propus rezilierea contractului. El a refuzat termenii rezilierii așa că este pe lista de trasnferuri. Când se întoarce din vacanță discutăm din nou. Pentru noi este un capitol închis" a concluzionat oficialul celor de la CSMS Iași.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑