Meci spectaculos în Campionatul Italiei. Derby-ul etapei dintre AC Milan şi AS Roma s-a încheiat nedecis, scor 2 la 2



027 декабря 2013

 

17.12.2013 21:16

În urma acestui egal, AS Roma a ajuns la cinci puncte in spatele liderului, Juventus. AC Milan a avut mari emoţii în meciul de acasă cu AS Roma. Oaspetii au condus cu 1 la 0 după golul marcat de Destro. Milanezii au egalat pana la pauză după reusita lui Zapata. Întrat in repriza secundă în locul lui Abbiati, portarul brazilian de la AC Milan, Gabriel, a ieşit pe prim plan in minutul 50. El l-a faultat în careu pe Gervinho, iar Roma a preluat conducerea, când olandezul Strootman a transformat lovitura de la 11 metri. Salvatorul gruparii milaneze a fost Muntari, care a egalat cu 13 minute înainte de finalul partidei. AS Roma a încheiat la egalitate al cincelea meci din ultimele şase etape şi rămâne în continuare singura echipă din campionat care nu a suferit nicio înfrângere. De partea cealaltă, AC Milan a ajuns la şase meciuri consecutive în toate competițiile fără victorie pe teren propriu şi se află pe locul 10 în clasament. Între timp, în Italia a izbucnit un nou scandal legat de meciurile trucate, iar unul dintre principalii suspecţi este fostul jucător al echipei AC Milan, Gennaro Gattuso. Poliţia a efectuat percheziţii in casa sportivului, însa nu se ştie dacă au fost găsite probe care să dovedească ca Gattuso este implicat în mafia pariurilor. Printre echipele importante asupra cărora planează suspiciuni se numără AC Milan, Lazio, Inter şi Juventus.

Источник – PrimeTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑