Pancu: "E frustrare mare, parcă meciurile sunt trase la indigo. E și stadionul de vină"



028 августа 2015

 

**VIDEO** Pancu:

VIDEO FC Voluntari - CS Universitatea Craiova 1-2. FC Voluntari a ajuns la al treilea meci consecutiv pierdut cu 1-2, iar situația este tot mai grea pentru formația aflată în sezonul său de debut în Liga 1.

Cel mai în vârstă jucător din această stagiune a Ligii 1, Daniel Pancu (38 de ani), spune că lipsa victoriilor a dat naștere unei stări de frustrare la Voluntari, mai ales că el și colegii săi au speranțe meci de meci pentru cel puțin un punct, dar pierd de fiecare dată.

Atacantul a găsit și o explicație pentru evoluțiile mai puțin reușite de pe teren propriu: stadionul Dinamo, gazda temporară a ilfovenilor.

"Deja e frustrare mare, pentru că ne antrenăm foarte bine, muncim și suferim foarte mult. Din păcate, nu reușim să câștigăm, ba chiar pierdem în continuare. Parcă sunt trase toate la indigo, pierdem de 3 meciuri cu 2-1 și sperăm să scoatem măcar un rezultat de egalitate. Trebuie să fim mai atenți. Ar fi trebuit deja să ne îmbunătățim deja jocul, fiindcă au trecut atâtea etape.", a declarat Daniel Pancu, la finalul meciului FC Voluntari - CS Universitatea Craiova 1-2.

"Cred că suferim și din cauza stadionului, cred că ne va fi mai ușor când ne vom muta la Voluntari. Avem puțini suporteri și tribunele sunt foarte departe.", a adăugat atacantul ilfovenilor.

PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport



Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑