Două propuneri pentru națională: ”Vătăjelu va fi titularul României. Mateiu trage echipa după el”



028 августа 2015

 

**VIDEO** Două propuneri pentru națională: ”Vătăjelu va fi titularul României. Mateiu trage echipa după el”

Bogdan Vătăjelu, fundașul stânga al Craiovei, a ajuns la trei goluri marcate în acest sezon pentru ”olteni”, după ce a adus și prima victorie în deplasare din acest campionat pentru echipa lui Cârțu și Săndoi, 2-1 cu FC Voluntari. Tânărul de 22 de ani visează la echipa națională, iar tehnicianul său în încurajează: ”Merită, va fi titularul echipei României”.

„Eu m-aș bucura ca Vătăjelu să fie convocat la națională. Chiar am avut o discuție cu el înainte de joc și i-am zis că și eu, când eram antrenorul naționalei de tineret, făceam convocările după ultima etapă, după ce se disputau aproape toate jocurile. Mai lăsam loc pentru câțiva jucători. Chiar ar merita, a făcut o partidă bună. În ultima perioadă, noi, ca echipă nu am avut rezultate foarte bune, poate și el a făcut unele greșeli, dar să știți că este un tânăr de mare perspectivă, care, dacă nu acum, sigur va ajunge titularul echipei naționale”, a declarat Emil Săndoi, la finalul partidei de pe arena din Ștefan cel Mare, unde Voluntari își dispută meciurile de acasă.

Antrenorul Craiovei mai propune un nume pentru ”tricolorii” lui Anghel Iordănescu: mijlocașul Alexandru Mateiu, în vârstă de 25 de ani.

„Și el a fost în vederile echipei naționale. În acest debut de campionat a avut o evoluție bună, mult în creștere față de campionatul trecut, a reușit să și înscrie, în multe momente chiar a tras echipa după el.

Din păcate am avut noi o neșansă teribilă și ați văzut, când echipa are rezultate și e în față, normal că propune mai mulți jucători pentru echipa națională. Sper să se întâmple, însă, la următoarele meciuri ale echipei naționale”, a mai spus Săndoi.

Iordănescu a anunțat momentan doar stranierii convocați pentru meciurile cu Ungaria (4 septembrie) și Grecia (7 septembrie). 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑