EXCLUSIV Rădoi, susținut de un rapidist: ”Nu e în regulă să nu-i dai carnetul de antrenor!”



09 октября 2015

**VIDEO EXCLUSIV** Rădoi, susținut de un rapidist: ”Nu e în regulă să nu-i dai carnetul de antrenor!”

Fostul căpitan al roș-albastrilor, Mirel Rădoi, a început în Moldova studiile pentru obținerea licentei, pentru că peste Prut nu există obligativitatea deținerii diplomei de BAC. Decizia a provocat mai multe comentarii, în general împotrivă, dar antrenorul de conjunctură al campioanei are parte și de susținere de unde se aștepta cel mai puțin. 

Cristian Săpunaru (31 de ani), fotbalistul celor de la Pandurii, nu este de acord cu felul în care este tratat Mirel Rãdoi, de când acesta din urmă a fost instalat pe banca tehnică a Stelei.

”Mirel a fost adversarul meu, ne uram reciproc pentru că unul este cu Steaua, unul cu Rapid, au fost meciuri frumoase, dar acum observ câtă pasiune pune ca antrenor.

Eu cred că unui jucător care a făcut ceva în fotbalul mondial și în cel românesc în primul rând, ar putea să i se permită anumite chestii”, a spus Săpunaru, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport.

Internaționalul român crede că legislaţia ar trebui schimbată pentru ca foştii jucători să nu mai întâmpine probleme în obţinerea licenţei de antrenor.

”Să nu poți să-i dai carnetul de antrenor pentru că nu are bacalaureat, nu este în regulă. Faci lupte toată viața și-ți cere bacalaureat să te faci antrenor de lupte. Sau faci box toată viața. Mă duc la bacalaureat să dau vreun pumn profesorului?”, s-a întrebat retoric fotbalistul.

Săpunaru și Rădoi au fost adversari în derby-ul de pomină Rapid - Steaua, disputat în martie 2008. Fundasul dreapta a marcat, dar victoria le-a revenit roș-albaștrilor, la masa verde, în urma scandalului "Bricheta".

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑