Higuain a marcat un gol superb pentru Napoli, dar reuşita argentinianului nu a fost validată



 

**VIDEO** Higuain a marcat un gol superb pentru Napoli, dar reuşita argentinianului nu a fost validată

Napoli şi Fiorentina s-au întâlnit pe San Paolo, într-un duel extrem de important pentru ambiţiile europene ale celor două echipe, care luptă pentru clasarea pe o poziţie de UEFA Champions League.

Gazdele au deschis scorul printr-o execuţie frumoasă a belgianului Mertens şi s-ar fi putut desprinde la două goluri înainte de pauză, după un şut superb al lui Gonzalo Higuain. Arbitrii nu au observat însă că mingea trimisă de atacantul argentinian a depăşit linia porţii şi au lăsat jocul să continue.

În minutul 35, Gargano a recuperat o minge la mijlocul terenului, iar aceasta a ajuns la Higuain, care a luat acţiunea pe cont propriu, deşi avea în faţă doi fundaşi adverşi. Jucătorul de 27 de ani a avansat şi a tras violent de la aproximativ 20 de metri.

Mingea trimisă de vârful sud-american a lovit transversala şi apoi a căzut dincolo de linia porţii, aşa cum au arătat reluările fazei, dar golul nu a fost validat, iar jocul a fost lăsat să continue, în ciuda protestelor napoletanilor.

PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑