Conducerea Ligii de Tineret de hochei din Rusia inspectează patinoarul de la Tiraspol



 

Conducerea Ligii de Tineret de hochei din Rusia a ajuns din nou în Moldova. Oficialii forului au venit în ţara noastră pentru a inspecta patinoarul din Tiraspol, acolo unde Platina Chişinău va juca pentru al doilea an consecutiv meciurile de pe teren propriu din Liga de Tineret de hochei.

Cu aproape trei luni înainte de startul Ligii de Tineret de hochei, conducerea acesteia efectuează o vizită de trei zile în Moldova pentru a inspecta patinoarul de la Tiraspol, unde echipa Platina urmează să joace meciurile de acasă în noul sezon. Pentru această, în ţara noastră a ajuns chiar şi directorul executiv al Ligii de Tineret de hochei, Dmitri Efimov.

"Principalul obiectiv este să văd personal în ce condiţii se antrenează echipa şi unde joacă. Până acum, ştiam despre acest club doar din spusele preşedintelui. Am urmărit evoluţia echipei în sezonul trecut, iar acum a venit momentul să fac cunoştinţă personal cu acest club", a declarat Dmitri Efremov.

"În fiecare an, înainte de sezon, inspectăm arenele la toate echipele şi facem concluzii", a declarat directorul pentru dezvoltare MHL, Serghei Iacovlev.

Oficialii singurului club de hochei din Moldova, Platina au pregătit patinoarul pentru noul sezon. Pentru modernizarea arenei, conducerea clubului a cheltuit 20 mii de euro.

"Se întâmplă multe lucruri la patinoar. Ceva se mai defectează, dar noi trebuie să întreţinem patinoarul ca să fie la cel mai înalt nivel", a declarat preşedintele echipe HC Platina, Sergiu Ciobanu.

Noul sezon în Liga de Tineret de hochei va începe în luna octombrie. În sezonul precedent, Platina a ajuns în play-off, însă a fost eliminată în optimile de finală de formaţia HK Dmitrov. 

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑