Verona - Juve 2-2. Campioana a încheiat sezonul cu un egal. Tevez a ratat un penalty



**Verona - Juve 2-2.** Campioana a încheiat sezonul cu un egal. Tevez a ratat un penalty

Juventus a remizat, scor 2-2, pe terenul Veronei, în ultimul meci al sezonului în Serie A, si acum se concentreaza pe marele meci cu FC Barcelona, din finala UEFA Champions League, de sâmbăta viitoare. Partida a avut, însă o miză - titlul de golgeter. Carlos Tevez nu a reuşit să înscrie, ratând un penalty, în timp ce Luca Toni a marcat pentru a 22-a oară şi are mari şanse să devină cel mai bătrân capocannoniere din istoria campionatului italian.

Antrenorul bianconerilor, Massimiliano Allegri, a trimis pe teren majoritatea titularilor, iar Llorente a avut șansa de a deschide scorul, dar voleul său a nimerit transversala. Campioana a intrat totuși la pauză în avantaj, datorită unui gol senzațional marcat de Pereyra.

Aflat în lupta pentru titlul de golgheter cu Tevez și Icardi, Luca Toni a reușit să restabilească egalitatea în debutul părții secunde. Cu 22 de goluri, Toni poate deveni cel mai bătrân golgheter din istoria Seriei A, la 38 de ani împliniţi pe 26 mai.

Juventus a trecut din nou în avantaj cu golul lui Llorente, care a îndeplinit o formalitate la o acțiune inițiată de Pirlo și continuată de Padoin. Tot atacantul spaniol a scos o lovitură de la 11 metri în finalul meciului, dar Rafael a respins șutul lui Tevez, argentinianul rămânând la cota 20 în acest sezon.

Intrat pe teren de numai 15 minute, Pepe a văzut roșu direct pentru un fault din spate, iar Verona a reuşit să egaleze la ultima fază, prin Juanito Gomez, care a trimis cu capul dintre trei jucători ai lui Juventus și l-a învins pe Buffon.

Verona: Rafael - Sala, Marquez, Moras, Agostini - Greco (Obbadi 59), Tachtsidis (Saviola 85), Hallfredsson - Jankovic (Valoti 74), Toni, Juanito Gomez

Antrenor: A. Mandorlini

Juventus: Buffon - Padoin, Bonucci, Ogbonna, Evra (Lichtsteiner 59) - Marchisio (Sturaro 46), Pirlo, Pogba - Pereyra (Pepe 78) - Tevez, Llorente

Antrenor: M. Allegri

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑