Adi Popa nu concepe ratarea grupelor UCL pentru al doilea an la rând: "Nu ne gândim la asta"



 

**VIDEO** Adi Popa nu concepe ratarea grupelor UCL pentru al doilea an la rând:

Steaua a obţinut doar o remiză pe teren propriu cu Partizan Belgrad, scor 1-1, în prima manşă din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, dar Adi Popa este convins că roş-albaştrii pot obţine calificarea în play-off-ul competiţiei.

Jucătorul campioanei României nu concepe ca Steaua să rateze prezenţa în faza grupelor din UCL pentru al doilea sezon la rând.

"Ratarea grupelor Ligii Campionilor nu ar fi o tragedie, ci un obiectiv neîndeplinit, dar nu ne gândim la aşa ceva", a declarat Adi Popa.

Mijlocaşul stelist a ratat o mare ocazie în debutul părţii a doua a partidei de pe Arena Naţională şi regretă că nu a reuşit să marcheze, într-un moment în care scorul era încă 0-0.

"Îmi reproşez că am greşit câteva centrări şi că nu am înscris la acea fază în care am intrat în careu", a spus Adi Popa.

Fotbalistul de 27 de ani crede că problemele din jocul Stelei sunt normale, în condiţiile în care lotul campioanei a suferit schimbări importante în această vară.

"Partizan e o echipă solidă, o echipă bună, cu jucători valoroşi şi n-am jucat singuri. E normal să avem probleme. Dar suntem în construcţie, au venit foarte mulţi jucători şi sperăm să se integreze cât mai repede. Creştem de la meci la meci", a explicat internaţionalul român.

Steaua a jucat din nou fără spectatori, din cauza suspendării primite din partea UEFA în urma incidentelor produse de fani la jocul cu Dinamo Kiev, din ediţia trecută a Europa League, însă la Belgrad campioana României va avea parte de o atmosferă incendiară.

Adi Popa nu este, însă, îngrijorat de presiunea pe care o vor pune fanaticii ultraşi sârbi: "Nu joacă suporterii, tot 11 la 11 vom fi pe teren şi poate fi o presiune pentru ei".

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑