Cursă fantastică a lui Bale, în meciul cu Almeria. Galezul a ratat de puţin ţinta



013 декабря 2014

 

**VIDEO** Cursă fantastică a lui Bale, în meciul cu Almeria. Galezul a ratat de puţin ţinta

Gareth Bale a reuşit o cursă fantastică de 60 de metri, în meciul pe care Real Madrid l-a câştigat, vineri, cu 4-1 pe terenul Almeriei, însă galezul nu a reuşit să înscrie ceea ce ar fi devenit unul dintre golurile sezonului în La Liga.

Faza din minutul 64 al partidei de pe stadionul Juegos Mediterraneos a confirmat însă calităţile atletice ale fostului jucător de la Tottenham. Bale a avut nevoie de doar 6 secunde pentru a parcurge cei 60 de metri, dar şutul său a trecut puţin pe lângă poartă.

Într-un studiu realizat de FIFA, la începutul acestui an, Bale s-a clasat pe locul doi într-un top al celor mai rapizi jucători de fotbal, galezul putând atinge o viteză de 34,7 km/h. Liderul acestei ierarhii este ecudorianul Antonio Valencia (35,1 km/h), în timp ce podiumul a fost completat de Aaron Lennon(33,8 km/h).

Nu este pentru prima oară când Garteh Bale îşi foloseşte viteza pentru a reuşi o fază memorabilă. În luna martie, jucătorul de 25 de ani a marcat pe Santiago Bernabeu împotriva lui Rayo Vallecano, la capătul unei curse senzaţionale, începute la 20 de metri de propria poartă.

Însă cel mai cunoscut moment în care viteza galezului a făcut ravagii rămâne cel din finala Cupei Regelui din sezonul trecut.

Împotriva marilor rivali de la Barcelona, Bale a marcat unul dintre golurile carierei sale, după ce a trecut cu o uşurinţă dezarmantă de Bartra, fundaşul catalanilor neavând nicio şansă în faţa sprintului declanşat de adversarul său.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑