Vasile Miriuţă exultă: "Am jucat senzațional! Banii contează peste tot. Se vor rezolva problemele"



 

**VIDEO** Vasile Miriuţă exultă:

VIDEO. Astra - ASA Târgu Mureş 1-5. Oaspeţii au trecut pe prima poziţie în clasamentul Ligii 1, după o evoluţie entuziasmantă pe terenul echipei care i-a oprit anul trecut din lupta pentru titlu.

Filip Jazvic a fost unul dintre eroii lui Vasile Miriuţă: a marcat la Giurgiu două goluri, cât înscrisese în toată perioada în care a evoluat la CFR Cluj.

"Sunt foarte bucuros şi le mulţumesc jucătorilor. A fost un joc aproape perfect. Ei sunt actorii, eu i-am ajutat cât am putut. Suntem pe un drum bun şi sper să o ţinem tot aşa.

Îl ştiam pe Filip de la CFR, aveam nevoie de jucători agresivi, pentru că acesta e stilul meu. Înainte de meci, mă gândeam că şi un egal e bun, victoria este excelentă", a declarat tehnicianul lui ASA, pentru Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.

Ousmane N’Doye nu a fost prezent la ultimul antrenament al echipei şi a purtat deja o primă rundă de negocieri cu Petrolul. Totuşi, Miriuţă infirmă o eventuală plecare a senegalezului.

"Ousmane e accidentat, dar avem nevoie de el. Sper să rămână. A jucat foarte bine anul trecut. Mie nu mi-a spus că vrea să plece. Cred că nu o va face.

Nu mor caii când vor câinii. Ne-au cântat prohodul toţi când am avut probleme, dar uite că ne-am revenit şi am jucat senzaţional. Contează banii peste tot. E munca noastră. Nu vor fi probleme. Şefii vor face tot posibilul pentru a nu avea probleme", a adăugat fostul antrenor ale CFR-ului.

 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑